Home » WTF » Prieteni, dar nu peste tot

Prieteni, dar nu peste tot

Start here

Sau tot timpul. În viața reală adică.

Am fost prieteni o viata, aș putea spune. Până n-am mai fost. Așa ai hotărât tu, la un moment dat. Că gata. Iar eu n-am avut nimic de spus. A fost ca și cum mi-ai fi închis ușa în nas, pentru totdeauna. Nu mi-a fost ușor să înghit treaba asta. Cui i-ar fi?! În fine, cu greu, am reușit să trec peste toată mizeria asta. N-am înțeles, dar n-am avut ce face.

De înțeles ți-am înțeles toate măgăriile, cinismul, lipsa de bun simț și de sensibilitate, machiavelismul, malițiozitățile, intrigile și împunsăturile, invidiile și geloziile deșănțate care te făceau să arăți oribil, te puneau într-o lumină tare urâtă, puii mei, le-am înțeles pe toate. Dar de ce p….. mă-sii mă mai ții în lista ta de prieteni de pe fb? Adică, nu mai vorbim în viața de zi cu zi, nu ne mai vedem, nu mai avem ce să ne spunem, dar acolo, în neant, pe net, mă ”păstrezi”. Ce naiba sunt eu, trofeu? La ce-ți mai folosește să vezi ce fac, pe unde umblu, ce gândesc, cu cine mă văd, ce citesc sau scriu? Nu comentezi, nu mai ai replică, dar mă urmărești în continuare, ca un asasin din umbră.

Să te înțeleagă Dumnezeu dacă o putea, că eu m-am dat bătut!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: