Home » De toate » Life is a trade-off

Life is a trade-off

Start here

Lose some, gain some.

De curând am auzit un profesor că fotografia e un târg: dai și primești. Nu spunea că ar fi un compromis, ci că pentru a face o fotografie bună e nevoie de un echilibru între câtă lumină captează aparatul și cât de repede faci fotografia (apperture vs shutter). Mai spunea și că nu există fotografie perfectă. Că niciun fotograf nu reușește să stabilească echilibrul perfect între cele două, pentru a scoate o fotografie perfectă. Cu toate astea, toată lumea încearcă. Chiar și cei car enu se pricep la fotografie, care n-au cunoștințe tehnice, o fac din…instinct.

Cam așa e și în viață. Deși nu ne spune nimeni din start că viața e de cacao și că nu există dreptate dacă ar face-o ne-ar speria prea tare și nu se știe ce ar ieși – tot cam așa, din instinct, ne străduim să iasă bine. Să iasă bine atât pentru noi, luați fiecare în parte ca individ, cât și pentru ceilalți (părinți, frați și surori, rude, prieteni, colegi…). Cei care reușesc să învețe cât mai bine să facă acest troc echitabil, între ce trebuie să dea vieții și ce vor să primească ajung să fie fericiți pe tot parcursul vieții. Ceilalți…trăiesc cu un permanent gust amar, într-o continuă frustrare și depresie și sunt mai degrabă nefericiți.

Dar cum să obții acel echilibru perfect între ce dai și ce primești? Asta nu te învață nimeni. Părinții și educatorii îți dau oarece îndrumări, dar fiecare viață e o experiență diferită, așa că trebuie să te descurci singur în cele din urmă. Cu cât ești dispus să cedezi mai mult, se pare, cu atât vei obține tot mai puțin din ce ți-ai dorit. Din nefericire nu trăim într-o lume ideală, corectă, echilibrată, de bun simț, în care oamenii să se poarte frumos și să fie recunoscători. Din contră, cu cât dai  mai mult, cu atât ești luat de fraier și primești tot mai puțin. Asta e! E o realitate cruntă cu care ar fi mai bine să ne obișnuim. Și, dacă putem, să ne adaptăm și să facem niște mici schimbări. Atât cât îl duce sufletul pe fiecare…

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: