Home » OFF » Sinucidere asistată

Sinucidere asistată

Start here

Se întâmplă adesea ca atunci când într-un cuplu, de cele mai multe ori în vârstă, unul dintre cei doi se îmbolnăvește fie de o boală incurabilă, fie terminală și după o îndelungată suferință, celălalt partener să moară înainte. E ca și cum ar spune: ”nu pot trăi fără tine, așa încât plec eu primul”. Sau poate, ”viața mă sperie de-acum mai rău decât moartea însăși, așa încât am hotărât să plec eu primul”. Desigur, nu trebuie să omitem a lua în calcul îngrijirea, eforturile și sacrificiile făcute de partenerul care îngrijește, acțiuni consumatoare atât energetic, fizic cât și psihic. Și energia psihică pierdută se pare că este mult mai greu de gestionat decât efortul fizic.

El bolnav de o boală incurabilă și degradantă, ea încă funcțională și activă. Numai că ea este crescută în spiritul căsniciei care se bazează pe susținerea oferită de soț. Iar acum, ea este rămasă stâlpul casei. Și nu face față. Fizic se descurcă așa cum poate, psihic însă, clachează.

Singurul suport și singura alinare este găsită într-o dependență: alcoolul. Începe lejer, încercând să-și anestezieze suferința sufletească, devine un obicei, escaladează și, într-un final, după ce aceasta se instalează insidios, nu se mai poate face nimic. Auto-distrugerea devine singurul țel. Iar cei de pe margine, familia în primul rând, nu pot face nimic. Sunt reduși la rolul de spectatori. Se străduiesc, înearcă să o suțină, dar ea e mai mereu singură, cu problema și dilema ei: să măi trăiască sau nu?!

Iar ceilalți nu fac altceva decât să o observe, de la distanță, fără a putea interveni, cum se auto-distruge…pe dinăuntru. Un dinăuntru fizic, pentru a putea anihila și acel dinăuntru psihic ajuns de nesuportat.

Așa încât, ea Pleacă înainte lui, în sfârșit eliberată de o povară pe care nu a putut-o duce. Am putea afirma, cu răutate, ca fiind o formă extremă de egoism, de narcisism distorsionat, dus la extrem. O sinucidere asistată. Asistată de toți cei care au observat această auto-degradare în timp, fără a putea interveni concret, fără a o putea stopa.

Diferența între o sinucidere ”obișnuită” și acest tip de sinucidere (a sinelui devenit de netolerat) este că cea din urmă se petrece treptat, caz în care cei de pe margine, dacă ar fi vrut, știut cum și putut ar fi intervenit la timp. Dar au ales să n-o facă. Așa cum nu alegi să intervii în soarta unui om, pentru că nu-i poți trăi viața, în locul lui.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: