Home » De toate » Papillon

Papillon

Start here

Filmul care m-a salvat de la o traumă.

4 martie 1977. Pe atunci eram în cursul primar. După amiaza obișnuiam să trag un pui de somn după școală, dar nu și în ziua aceea. În ziua aceea rula Papillon. Nu am putea spune că e tocmai un film pentru un copil, dar… mama m-a trimis să-l văd. Film lung, greu de digerat pentru mintea mea de copil, foarte așteptat și apreciat pe piață la vremea aceea. Lumea citise, firește, cartea și aștepta cu nerăbdare ecranizarea. Și, pentru că în ziua aceea nu mi-am făcut siesta de după masă, mama m-a trimis la culcare mai devreme.

La ora 21:22 când s-a produs cutremurul, dormeam buștean. Habar n-am avut de nimic. Mama se uita la televizor. Era genul de persoană care nu se pierde ușor cu firea. S-a speriat, firește, dar nu și-a pierdut cumpătul. A venit la mine în cameră, să vadă ce fac, abia după ce s-au potolit ”valurile” și a putut străbate holul care ne despărțea camerele. Cum spuneam, dormeam dusă. Tocmai îmi făcusem ”primul somn”, așa că eram…fresh.

Trezită din somn, odihnită oarecum, am crezut că e dimineață așa încât m-am dus la baie, m-am spălat și apoi m-am îmbrăcat în uniformă, pregătită să merg la școală. Abia atunci a realizat mama că eu habar n-avusesem de cele petrecute. Cutremurul, cu toată nebunia creată trecuse razant pe lângă mine, fără să lase absolut nicio urmă. Abia a doua zi am început să înțeleg, dar de la distanță, din auzite de la oameni și văzute pe la televizor, ce se întâmplase.

Au mai fost de-atunci multe alte cutremure, dar incomparabile cu cel din ’77. Îi mulțumesc Domnului și, de ce nu, lui Franklin J. Schaffner, pentru că m-au scăpat de acea traumă.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: