Home » WTF » Tatoo me

Tatoo me

Start here

Desenez și scriu pe tine, pe mine, scriu peste tot. Să mă ”citești” și să mă înțelegi din prima și fără efort. Uită-te bine, privește cu atenție, meditează și bagă la cap. De fiecare dată când mă vezi….mă știi. Fără ascunzișuri, fără tertipuri. Ce vezi azi o să vezi și mâine și poimâine și peste 10 sau 20 de ani. S-ar putea să nu mai arate chiar la fel, să nu mai fie de aceeași culoare, dimensiune și mesajul pe care am vrut să ți-l transmit să fie nițel…prăfuit, răslungit de piei atârnânde sau întins la maxim pe șunci și grăsimi, dar nu contează, tot ăla e. Cel puțin țin mintea mea. Cred că așa gândesc, în parte, cei mai mulți dintre cei care se tatuează.

Tatuajele la vedere sunt pentru ochii celorlalți. Tatuajele mai ascunse, plasate în locuri mai …. dosnice, sunt mai degrabă pentru persoana care le poartă. Ceva ce vor să țină cu ele, să poarte cu ele oriunde s-ar afla. E așa, ca un fel de self-branding.

Unele tatuaje sunt chiar frumoase, opere de artă am zice. La altele nici nu poți să te uiți. Te dor ochi și te doare și sufletul numai când te gândești cât o fi suferit ca să și-l facă. Și mai sunt și din acelea urâte, de prost gust și, mai ales, de proastă calitate. Făcute cu culori care s-au dus de mult, din care nu mai înțelegi mare lucru, dar de care posesorii, se pare, sunt încă foarte mândri (ce tare sunt! ce tare am fost…nici n-am crâcnit când mi l-a făcut…).

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: