Home » WTF » Între invidie și rușine

Între invidie și rușine

Start here

Nu-ți spun care a fost experiența mea. Nu îți dau detalii. Nu îți spun taman ce te interesează să afli, de teamă să nu ma invidiezi sau să nu mă ridiculizezi. Dacă mi-a ieșit prea bine, atunci sigur o sa fii gelos pe mine. Daca a fost un fiasco, sigur ai să faci bășcălie. Nici una, nici alta nu-mi convine, așa că mai bine fac pe interesantul și te las în neant și în necunoaștere. Te las să ascezi singur. Să dai și tu cu capul (ce, doar io?!), să o iei în freză, să te zbațI, să plângi, să-ți smulgi părul din cap, să ajungi la disperare. De ce ție să-ți fie ușor, să le primești pe tavă, servite, după ce io m-am chinuit atât?

Iar dacă mi-a ieșit de numa și am ajuns tare pe felie, atunci tu oricum n-ai ce să cauțI lângă mine. Mai ai de mâncat, de lucrat, de alergat până să te plasezi pe același plan cu mine. Plus că, mai bine să fii deștept în țara proștilor, decât prost în țara deștepților. Deșteptul, se înțelege, fiind eu, iar prostul tu. Mai bine stai tu acolo jos, la poalele piedestalului pe care am reușit să mă cocoț eu și mă invidiază în tihnă. Sau măcar dorește-ți să fii ca mine. Nu contează! Important e că n-avem ce ne spune. Eu n-am ce să-ți spun. Nici ca să te ajut, nici ca să te previn. Aș putea să o fac, dar prefer să nu. E mai bine așa, pentru liniștea mea…interioară. Și pentru că așa procedează omul de când se știe: lasă, să dai și tu cu capul de pragul de sus, să moară și capra ta, nu doar a mea!

Asta e! Mentalitate de turmă îndobitocită, lipsită de personalitate și încredere în sine. Și ca ăl de gândește așa sunt marea majoritate, din nefericire! Din nefericire pentru novici, pentru începători, pentru naivii care încă mai cred că binele învinge răul, că există ceva bun și frumos în orice om, că verzi și uscate. Mai ales uscate. Așa, ca uscăturile de genul celor care gândesc cum e descris mai sus.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: