Așa mă enervează unele persoane care mă iau de prost. Și nu numai pe mine. Ne cunoaștem de mai multă vreme, am făcut școala împreună, știu cum copiau la examene, că eu le făceam referatele și traducerile în facultate și pentru master și vin și îmi flutură diplome pe la nas și se mândresc cu ele, de parcă n-aș ști cum și le-au luat. Se dau mari că știu de toate, că au luat note mari în școală, că ei sunt cei mai deștepți, iar eu îi privesc siderat și mă întreb: oare chiar am mutră de fraier? Chiar au uitat de unde au plecat? De unde am pornit, împreună?
Și, pe deasupra, mai au și pretenții de casă mare, cu aere de atotștiutori ș.a.m.d. Iar ei nu știu să se exprime ca lumea în limba maternă, sunt aproape la un pas de a fi considerați agramați, însă au ifose cât carul.
Rămâi frate interzis și nu știi cum să reacționezi la faze din astea. Să îi lași în plata lor…?!? Să le aduci aminte, de la obraz, ce și cum?! Sau să îi faci de cacao în public, după cum bine ar merita?!
reflectia zilei 