Home » Posts tagged 'rău'
Tag Archives: rău
Debilitant
Ai mai lua un medicament care are atâtea efecte secundare?
Efecte secundare principale: Diaree, greață și vărsături, stomac deranjat, durere în gât, durere de cap, simptome de răceală, congestie nazală, infecții ale tractului respirator superior, gust neplăcut, palpitații, dureri abdominale, arsuri la stomac, dureri în piept, candidoze, amețeli, iritare, nervozitate, tremurături, apetit scăzut, inflamații, febră, disconfort menstrual, congestie în piept, tuse, răgușeală, rinită, nas curgător, congestia sinusurilor, drenajul sinusurilor, infecția sinusurilor, sinuzite, respirație șuierătoare, faringite, flegmă și gât iritat, anxietate, depresie, leșin, vertij, hiperactivitate, hipoactivitate, insomnie, schimbări de dispoziție, amorțeală, frisoane, apetit crescut și luare în greutate, stare generală de rău, edem periferic, transpirații, slăbiciune, hipertensiune arterială, bătăi rapide ale inimii, constipație, stomac deranjat, gaze, echimoze, ganglioni limfatici măriți, gât uscat, inflamarea limbii, iritație la nivelul gurii, disconfort ocular, infecție oculară, bronșită, senzație de apăsare în piept, dispnee, hemoragii nazale (epistaxis), cap „înfundat”, iritație nazală, pleurizie, pneumonie, disconfortul sinusurilor, acnee, erupții, urticarie, vedere încețoșată și oboseală.
Iar astea sunt doar efectele secundare principale. Mai există și o listă cu câteva efecte secundare secundare….
Ce ar mai putea să îți facă bine un astfel de medicament, după ce te-a scos din uz în halul ăsta? Cum este posibil să existe pe piață așa ceva și să fie considerat medicament, ceva care se presupune că îți face mai mult bine decât rău și nu invers???
Chestia asta îmi amintește de o melodie de-a lui Andrieș…„Eram la pământ, eram la podea, într- astfel de clipă, a apărut ea”. În cazul ăsta, Ea, Moartea…că ce altceva ți-ai mai putea fie și numai cu 2-3 din astfel de efecte secundare….
Groază de om
Îmi povestește, aproape cu lacrimi în ochi, păreri și amintiri ale unei relații care s-a sfârșit prost. Din nebăgare de seamă, din prea multă tinerețe, din dureri neînțelese, din cuvinte prea mult spuse…
Ce mă uimește e că nu realizează răul pe care i l-a făcut. Și grozăvia faptei. Sau că în discuția lor post factum, el nu își asumă fapta. De altfel, continuă să o blameze, să învinuiască tot pe ea.
Nu, nu mă uimește; nu ăsta e cuvântul potrivit. Mă îngrozește! Să persiști într-o greșeală e una, să continui să fii rău, vicios de rău, e alta. Mă duce cu gândul la sadism. Genul acela de om care taie în carne vie, fără a avea niciun sentiment uman. Sadism și sociopatie. Oare merg împreună? Nu cred. Sadicul e conștient de răul pe care îl face și se bucură de asta, de rezultatul răului făcut celorlalți. Are deci…sentimente. Se hrănește din asta. Un sociopat nu e nici alb, nici negru, dar nici gri. E nicicum. Sau poate tocmai asta e, cum era „omul” la începuturi, chiar înainte de a-și face culcuș în grotă. E așa, ca un electron în derivă, care există doar pentru că are energie să se învârtă. Și atât!
Momentul acela…
în care descoperi că poți să faci rău. Chiar să ucizi. Un moment Aha!, care marchează o etapă foarte importantă în viața omului. Când acesta începe să aleagă între Bine și Rău. Când începe să creadă că îl poate înlocui pe Dumnezeu, tocmai pentru că i s-a dat libertatea de a alege.
Mă întorceam agale către casă. În fața mea un băiețel pe bicicletă. Cât să fii avut?! 6-7 ani. Ceva așa. În fața lui un porumbel rănit încerca cu mari eforturi să se dea din fața roții bicicletei copilului. Băiețelul, nu foarte stăpân încă pe bicicleta lui, a încercat inițial să-l ferească, să-l ocolească. Porumbelul căuta și el ceva de mâncare pe jos. Băiețelul a avut acea revelație, un moment în care a realizat că ar putea călca porumbelul cu bicicleta, pentru că biata pasăre era rănită. Nu doar că nu putea zbura, dar părea să aibă ceva și la un picioruș. Deci, n-avea practic nicio șansă de scăpare.
Totul a durat fracțiuni de secundă. După ce băiețelul a avut acea ”iluminare”, a devenit tot mai insistent în intenția lui de a face rău.
De unde mă pregătisem să îl gratific, să îi spun Bravo, ești un băiețel sensibil și bun la suflet, am simțit imperioasa nevoie să îl cert din priviri și să mă interpun între el și porumbel, pentru a slava biata pasăre și așa nenorocită de soartă. Poate avea să se vindece, poate nu. Poate avea să piară chiar în aceeași zi de foame sau de o altă mână criminală. Nu conta, mi-am zis. Important e că ACUM poate fi evitat.
Am schimbat mai multe priviri cu băiețelul care, din sensibil și bun la suflet se transformase subit într-un viitor ucigaș. Poate cuvintele par prea dure, dar nu sunt deloc departe de adevăr. M-a privit întâi cu timiditate, pentru că îl surprinsesem asupra intenției sale, apoi cu aroganță și enervare parcă spunându-mi: Dar de ce nu mă lași să-i fac rău? Uitându-se totuși după ai lui părinți, să nu fie surprins și de ei asupra ”faptului” neconsumat încă. Asupra intenției de a face rău. Părea să oscileze încă între Bine și Rău. Dar Răul odată descoperit, a început să se țină scai de el. Oare îi va mai da drumul vreodată? Cât vor mai putea interveni părinții lui de-acum pentru a-l face să încline balanța în sens pozitiv și să aleagă Binele?! Ce se va întâmpla când nici părinții lui, nici un trecător oarecare nu se va mai interpune între el și un viitor…porumbel?
Am fost acolo…
Ăsta e numele site-ului de călătorii al lui Cornel Bociort, dar eu n-am fost într-o călătorie. Altcineva…pleca…foarte departe. Genul acela de călătorie fără de întoarcere. Preotul i-a urat la sfârlșit, după ce l-au coborât în mormânt: ”Paradis frumos”, sau fericit. De parcă ar mai putea fi și altfel.
Am fost acolo pentru suport moral. Nu cunoșteam personal nici pe cel decedat, nici pe fata lui. Dar am mers, pentru că în momente din astea, știu bine, cei care sunt în pierdere nu vor să fie singuri. Să se simtă singuri. Și așa sunt…lăsați singuri de cel sau cea are pleacă. Să fim acolo, alături de persoana rămasă, pentru suport. Să simtă că încă mai are legături cu această lume, că nu e singură, că nu i-a fugit pământul de sub picioare și a căzut și ea în hăul mormântului, împreună cu cel decedat.
Așa ca am fost…acolo. Printre oameni necunoscuți, participând la o slujbă obișnuită de înmormântare. Ce repede se întâmplă totul! Ce repede ne ducem! Și ce repede suntem uitați!! Stai și te întrebi: ce e viața asta de fapt??
La sfârșit de tot, iată-mă spunându-i celei rămase, pe care soarta a lovit-o urât de tot, sub centură aș zice – întâi și-a pierdut tatăl, iar în ziua următoare soțul a făcut infarct iar acum e la urgență – o persoană pe care nu o mai văzusem în viața mea: ”Dacă ai nevoie de ceva, dacă pot să te ajut în vreun fel, dă-mi de veste”. Unii ar numi asta stupiditate, eu i-aș zice umanitate. Cine știe, poate că oamenilor de genul ăsta le e dat să fie ei Binele care învinge Răul.
Loterie
Cine a spus că viața e o loterie, știa ce zice. Sau căsătoria e o loterie. Un fel de loteria vizelor. Cățtigi sau pierzi, n-ai de unde să știi. Dar de jucat joci. Cu toții o facem. Venim pe lumea asta, fără a ști dacă o să avem de câștigat sau de pierdut, dacă o să fim fericiți sau nu, bogați sau nu. Și la fel ne avântăm și în mariaje care, de cele mai multe ori se sfârșesc printr-un divorț. Chiar, cine se mai căsătorește în ziua de azi? Oare oamenii nu au realizat nici până în ziua de azi că nu sunt monogami? Că nu sunt făcuți să trăiască pe vecie cu același partener? În fine…
Ideea e că, nici teoria aceea nu pare a funcționa: fii bun și fă bine și vei avea parte tot așa, numai de bine. Da de unde! Poți să fii cât de bun, să nu calci strâmb în niciun fel, să faci tot felul de acte de caritate, gesturi bune, să ai numai gânduri bune, să nu greșești nimănui niciodată, că tot ți-o iei în freză. Face ea cumva viața și te ”pedepsește”, fie că meriți sau nu.
Probabil că doar oamenii sfinți reușesc să treacă peste așa ceva. Ei se străduiesc și cel mai adesea și reușesc să fie smeriți, să fie buni, să aibă gânduri curate, să facă fapte bune, dar asta nu înseamnă că sunt ”scutiți” de la pedepse. Nu e nici viața lor tocmai roz.
Și, pentru că am pomenit de loteria vizelor, și cu vizele astea e o loterie. Te duci o dată să-ți iei viză pentru State, Canada sau oricare altă țară care cere viză, și o primești. Te întorci frumușel acasă, așa cum ai promis, fără să faci vreo nelegiuire pe meleaguri străine și, după o vreme vrei să mergi iar acolo. Dar uite că, de data asta, nț, nu ți se mai dă viză. Prima oară te-ai ”calificat” (whatever that means!) și deși nu s-a schimbat absolut nimic în statutul tău marital, financiar…a doua oară nu mai ține. Nu mai vor ei. Uite așa, îți spun NU, doar de dragul de a o spune. Doar pentru că pot. Că sunt plătiți să o facă. Și sigur le face mare plăcere. Se simt și ei mari și tari. Iar tu, mic și slab, firește.
În concluzie, orice ai face, bun sau rău, tot aia e! Nu poți înclina balanța nicicum. Nici așa, nici așa. Nu stă la latitudinea ta de om simplu să o faci. O fac alții pentru tine, de aici sau de Dincolo, iar tu nu poți decât să te conformezi și să iei viața așa cum vine, așa cum e ea, o loterie…
Facerea de bine…
cauzează mamei, din câte am înțeles și…experimentat. Cum dragoste cu sila nu se poate, tot așa și cu biniele cu sila. Nu folosește nimănui. Chiar din contră, din câte am constatat, în pofida celor scrise în Biblie. Să nu mă înțelegeți greșit, nu spun să nu facem bine, doar că nu e indicat să îl facem cu forța, oamenilor care nu și-l doresc și, mai ales, nu știu să-l aprecieze. Sau pur și simplu care nu sunt obișnuiți cu binele. Nu știu nici ce e, nici la ce folosește, nici cum se folosește. Tu le faci un bine, așa, din proprie inițiativă, iar ei te răsplătesc cu rău. Cu reproșuri, nemulțumiri și cârcoteli. Așa că am face mai bine, noi ăștia bine-voitorii, să stăm în banca noastră.
Și-apoi, fiecare cu soarta lui, cu crucea lui de dus. Nu vii tu acum, un om obișnuit să te așezi în locul lui Dumnezeu și să schimbi soarta omului. Cel mult, dacă crezi că poți, încearcă să o schimbi pe a ta. Pe ceilalți lasă-i să se descurce fiecare dupa putințe.
reflectia zilei 